Azi am primit o cerere de prietenie pe Facebook. De la o fată foarte drăguță, care am observat că îmi urmărește blogul de ceva timp. M-am bucurat să văd cererea din partea ei și am acceptat cu plăcere. M-a surprins însă mesajul ei privat, în care mulțumea pentru accept și îmi spunea că deși mă urmărește de mult timp, nu a îndrăznit…
Oare de ce? Nu este prima dată când aud asta.
„De mult timp îmi doresc să ne cunoaștem / să stăm de vorbă / să ne ‘împrietenim’ pe Facebook / să îți propun un proiect / etc, dar nu am îndrăznit.” Când de fapt mie îmi face o mare bucurie să răspund acestor solicitări din partea unor oameni frumoși, cu mult bun simț, cu care pot petrece momente plăcute, învățând unii de la alții sau creând împreună lucruri minunate. Evident, există și excepții, dar acum nu mă refer la ele.
Mi s-a întâmplat și mie să am multe momente în care am vrut, dar nu am îndrăznit… Din ce în ce mai rar pe măsură ce mă maturizez, dar uneori, încă mai am astfel de momente.
Am auzit atâția oameni care nu au îndrăznit să încerce măcar să facă ce-și visau. Din teamă. Am văzut și am auzit mulți prieteni care nu îndrăzneau să spună ce simțeau cu adevărat oamenilor din jurul lor, condamnându-se astfel la suferințe sau incertitudini fără de sfârșit. Am văzut iubiri neîncepute care ar fi putut fi de poveste doar pentru că nici el nici ea nu au îndrăznit… deși amândoi ar fi vrut, doar că nici unul nu a aflat vreodată asta.
Nu îndrăznim pentru că ne este foarte teamă de respingere.
Și dacă cineva ne respinge, ce dacă? De cele mai multe ori nu are absolut nicio legătură cu noi. Mai ales atunci când acel cineva nu ne cunoaște deloc. Se întâmplă să fim uneori respinși sau criticați de oameni care ne cunosc. Sau poate chiar de către oameni care ne iubesc. Sau pe care îi iubim. Chiar și atunci, de cele mai multe ori această respingere nu are nicio legătură cu noi. Ci în primul rând cu acela care respinge. Cu propriile sale gânduri, tipare de gândire, așteptări, limite, sensibilități șamd. Uneori are legătură și cu unii și cu alții. Dar indiferent de situație, eu cred că atunci când ceva nu se întâmplă așa cum ne dorim, este pentru că ori nu este momentul potrivit, ori nu este potrivit pentru noi deloc. Cred că pentru oamenii care sunt meniți să fie prieteni, să comunice, să lucreze împreună, să colaboreze, să se cunoască, să se iubească, acest lucru se întâmplă de la sine, chiar și în contexte total neașteptate. Iar atunci când este valabil opusul, ei bine și acesta se întâmplă de la sine.
Dar uneori, când îndrăznim, avem surprize minunate. Nu doar că nu suntem respinși, ci observăm că oamenii respectivi ne întâmpină cu bucurie. Putem descoperi că proiectul la care am visat atâta timp și pentru care ne-am luat în sfârșit inima în dinți, crește și înflorește sub ochii noștri de nu ne vine a crede.
De mult prea multe ori dorim să oferim și să primim frumos și de prea puține ori se și întâmplă. De fapt, prin toate acțiunile lor, oamenii nu fac altceva decât să caute iubirea și aprobarea celorlalți.
De mult prea multe ori nu am îndrăznit pentru că altă dată ne-a durut, pentru că uneori am plâns, pentru că am căzut și am uitat să credem în noi și mai cu seamă-n ceilalți, pentru că am iubit și am fost răniți de cei pe care îi iubeam, pentru că ne e teamă, pentru că ne-am înconjurat cu ziduri ca să fim „în siguranță”, să nu se mai repete. Dar se va repeta. Este inevitabil. Însă cu toate astea, pentru acele momente magice în care îndrăzneala noastră ne aduce fericire și ne umple inimile de bucurie, pentru fiecare „da” pe care îl primim de la viață, merită să avem curaj. Merită să îndrăznim. Indiferent de rezultat. Nu știm niciodată ce se va întâmpla dacă nu încercăm.
Flamingo în zbor. Parc Ornitologic Saintes Maries de la Mer, Camargue, Franța. Foto: ©Slowaholic
SLOWAHOLIC® 