Plimbări slowaholice în 2013

2013 a fost un an colorat, intens, surprinzător, plin de călătorii, minunat, transformator. Rezumatul plimbărilor slowaholice pentru 2013 arată cam așa: 🙂

  • Martie: Mamaia pustie, complet goală și tăcută; nici țipenie de om. Superbă!

    Această prezentare necesită JavaScript.

  • Martie: Istanbul cu aer de primăvară, amețitor, frumos, delicios, parfumat, îmbătător, înflorit, infinit…

    Această prezentare necesită JavaScript.

  • Iulie: sudul Franței, singurul loc din lume în care m-aș muta (dintre cele vizitate până acum)
  • August: Portugalia. Tărâm născut din soare și iubire, scăldat în culori de aur și de foc, sălaș de vânt albastru înmiresmat și aducător de simțiri nebănuite.
  • Octombrie: Bruxelles gri, cu a lui ciocolată de poveste și cu Muzeul Magritte, pentru care orașul acesta merită o vizită:

    Această prezentare necesită JavaScript.

  • Octombrie: Paris de toamnă, înfrigurat, însingurat, așternut cu frunze ruginii, etern oraș al iubirii și-al artei, splendid în măreția lui:

Această prezentare necesită JavaScript.

  • Noiembrie: Berlin. Rece, elegant, cu arhitectură uluitoare, galerii de artă muuuulte și muzee fabuloase:
  • Decembrie: Viena cu straie de sărbătoare:

    Această prezentare necesită JavaScript.

  • Decembrie: Cluj frumos, misterios, surprinzător și cald în ciuda gradelor din termometru.

    Această prezentare necesită JavaScript.

Nu sunt sigură că nu am uitat ceva, dar cam așa arată 2013 la capitolul preumblări. Mulțumesc universului pentru locurile prin care mi-a purtat pașii. Sunt profund recunoscătoare pentru aceste binecuvântări și pentru tot ce mi-au adus în suflet și în viață călătoriile vieții.

Vă mulțumesc și vouă, dragi prieteni, pentru că adesea mă însoțiți și îmi împărtășiți gândurile voastre. 🙂

Zbor liber

Am citit mult în ultima vreme. Despre om. Despre suflet, trup, nevoi, putință, neputință, dorințe, întrebări, forță, slăbiciune, încredere, teamă, iubire, ură, credință, necredință, religii, educație, copii și părinți, da sau nu, eu sau ceilalți, condiționări, relaționări și lista poate continua.

Cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că ideile celorlalți te pot ajuta, îți pot deschide orizontul, îți pot arăta puncte de vedere complet noi, îți pot oferi  revelații, dar nu îți răspund concret la întrebări. Nu îți pot rezolva problemele. Nu au cum, pentru că fiecare om este unic.

Atunci?…  Mă întreba o prietenă foarte bună cum știu dacă aleg bine, cum știu dacă deciziile importante din viață sunt corecte, de unde știu eu ce să fac și cum să fac. Ei bine, răspunsul este: nu știu. Nu pot avea certitudini. Fac doar așa cum simt eu că este mai bine.

Nu cred că putem afla vreodată răspunsul la toate întrebările noastre. Și mai cred că aceleași întrebări pot avea răspunsuri diferite mâine față de azi, poimâine față de mâine, pentru simplul fapt că suntem într-o continuă schimbare.

Am constatat că este mult mai simplu să nu îmi mai pun prea multe întrebări, pentru că nu fac decât să obosesc. Oricum nu ajung nicăieri. Cu cât încerc mai mult să înțeleg, cu atât mai evident îmi este că nu știu nimic.

Singurul lucru cât de cât clar e că înțeleg lucruri doar din propriile experiențe. Pentru mine, ele sunt singurele învățături adevărate. Nu pot cu adevărat să învăț din poveștile altora, pentru că fiecare om acționează și reacționează altfel, are un istoric aparte, are de învățat lecții diferite și are o sensibilitate unică. De exemplu, nu poți ști ce gust are o pară dacă nu guști din ea. Degeaba îți explică o sută de oameni. S-ar putea să auzi o sută de explicații diferite, dar până când nu guști, nu știi.

Mi-am dat seama că cel mai important drept al omului este libertatea. Libertatea de a fi el însuși, puternic, frumos, pe picioarele lui. Liber să trăiască, să gândească și să simtă cum dorește. Liber de idei impuse de alții, de convenții, atașamente, confirmări, dependențe, de așteptările proprii sau ale celorlalți. Când îți dai seama de acest lucru, libertatea devine mai presus de orice.

Această prezentare necesită JavaScript.

MFC: Martie la Marea Neagră

Carmen povestește despre Miercurea fără cuvinte.