I close my eyes. To better see. To know. To be. To feel the wind against my face and know that I am one with it. Beyond all concepts and belief, there is just nothing. That speechless, indescribable perfection, where nothing stirs, just is.
Mont Ventoux (piscul vânturilor). Foto: ©Slowaholic
SLOWAHOLIC® 
Oamenii nu se întreabă niciodată unde se naşte vântul, nu se întreabă nici unde se sfârşeşte, unii se lasă duşi de vânt, iar alţii cum ştim, îi stau împotrivă. Ar mai fi o categorie, a celor care ştiu să modeleze vântul, fie că-l „încarcerează” în note muzicale, fie că-l prind în vele şi elice, fie că-l îmblânzesc în morile străvechi de măcinat mărunta făină.
Azi, venind din capitală spre casă ascultam Scorpions, „Wind of change”, iar vântul de-afară m-a trimis cât ai clipi spre timpurile în care eram atât de tânăr încât credeam că fiecare adiere e o poveste de viaţă.
Vântul este precum Dumnezeu. Este Dumnezeu. Nu se vede, dar se simte. 🙂 Zi frumoasă, Victor.