Dragilor și dragelor, sper că ați petrecut Paștele cu bine și că sunteți sănătoși, veseli și cu chef de viață. Cristos a înviat!
Am ‘răsfoit’ niște articole recente de-aici de pe blog și ce văd? Că prea am devenit serioasă și tăcută în ultima vreme. Nuș’ ce-o fi fost cu mine, dar zău că parcă nu mă recunosc. Mie îmi place să râd. Și întotdeauna mi s-a părut că cel mai frumos și de preț accesoriu al oricui, indiferent de vârstă, sex sau de numărul și forma dinților din gură, este un zâmbet larg, din inimă.
Acestea fiind spuse, aș dori să vă supun atenției un loc mult discutat, mediatizat, vizitat, comentat, controversat, filmat, criticat, adorat sau detestat și mai presus de toate, FOTOGRAFIAT, devenit celebru o dată cu filmul „The Beach” (Plaja), din 2000.
Ei bine, este vorba despre faimoasa plajă Maya Beach, din Maya Bay, aflată în Koh Phi Phi (Ley), din Marea Andaman.
Ca mai toată lumea, privind fotografiile din ghidurile turistice sau de pe internet, îmi imaginam plaja ca pe un paradis terestru, ideal pentru a te scălda în apele ca un cristal strălucind în cele mai fantastice nuanțe de albastru și pentru a te relaxa în mijlocul unui peisaj înnebunitor de frumos. Auzisem că ‘poate fi destul de aglomerat’, însă nu mi-am închipuit cam cât de aglomerat…
Boooon. Ajungem la țărm. Cu chiu cu vai ne strecurăm printre muuuuuulte alte bărci ancorate lipite una de cealaltă și debarcăm. Nisipul este cel mai fin și cel mai alb dintre toate nisipurile pe care le-am văzut pe toate plajele pe care am fost. Doar că este destul de greu de văzut printre ceea ce mie îmi par a fi mii de picioare ale puzderiei de turiști de toate culorile, dimensiunile, vârstele și naționalitățile.
Despre scaldă nici nu poate fi vorba. Este mult prea periculos să te aventurezi printre ‘high speed boats’ și ‘long tail boats’, asta presupunând că ai reuși să prinzi câteva minute în care pleacă o barcă și se face puțin loc.
Nici marea nu o prea pot admira pentru că perspectiva este obturată de un perete aproape compact și permanent alcătuit din ambarcațiuni care fac mult fum și mare gălăgie. Din cauza gălăgiei produse de bărci, hoardele de turiști excitați de faptul că au ajuns în locul mult visat, zbiară din toate puterile unii la alții pentru a se putea auzi.
Nu pot fi răutăcioasă. Locul în sine este superb. Simt că îmi doresc mult să mă pot teleporta acolo într-un moment în care nu e nicio barcă și niciun om, pentru a mă bucura cu nesaț de splendoare. Dar realitatea momentului este hiperpopulată de specimene care mai de care mai fascinante (din varii motive), majoritatea având un lucru în comun: dorința de a fotografia peisajul și mai cu seamă de a SE fotografia cu peisajul. Prin urmare, dacă asta am primit, asta am „servit”. 🙂
Doamnelor și domnilor, vă prezint un cocktail exotic din imagini, culori, forme și… ingrediente surpriză:
SLOWAHOLIC® 