Camargue

Zice Wordpress că nu am mai scris de aproape 3 luni. Nu mi-am dat seama. Nu mi-a lipsit, nu am simțit să o fac.

Mă întreba zilele trecute o prietenă unde i-aș spune să meargă în vacanță. I-am răspuns aproape instantaneu: Camargue. Deși nu a trecut decât un an de atunci, parcă s-a întâmplat în altă viață.

De ce? Nu știu să explic. Am uitat.

Îmi amintesc senzații, simțire, contopire cu natura, culori, atingeri, miros de mare, aripi, valuri, spumă albă pe piele neagră, flamingo acoperind cerul în stoluri, cai albi semi-sălbatici rătăciți prin mlaștini, plaje nesfârșite, nisip, fluturi, păsări neștiute, munți de sare roz, liniște, azur, nori albi oglindiți pe nisipul ud, vântul din sud, pieds nus,  liniște, imagini…

Wind

I close my eyes. To better see. To know. To be. To feel the wind against my face and know that I am one with it. Beyond all concepts and belief, there is just nothing. That speechless, indescribable perfection, where nothing stirs, just is.

Mont Ventoux (piscul vânturilor). Foto: ©Slowaholic

Zimbrăria neagră

Astăzi am avut poftă de mers mai departe decât până în parc. Așa un soare frumos parcă îți injectează bucurie instantaneu. Unde mai pui că soțul meu mi-a făcut vineri o surpriză, aducând o mașină pentru drive-test peste weekend. Știe el că mai am eu o poftă ;). Buburuza s-a comportat exemplar, a consumat foarte puțin combustibil, însă nu despre ea este povestea aceasta.

La aproximativ 70 km de București există o rezervație de zimbri tare faină. La Bucșani. Nici nu știam. Am aflat azi, în timp ce căutam o destinație care să nu fie prea departe și care să îi placă lui Piticot. Am găsit-o. Ne-a plăcut. Biletul de intrare costă 3 lei.

Piticot a fost încântat. Cu obrajii roșii de la frig, a declarat foarte mulțumit că i-ar trebui și lui niște zimbri, pentru că este sigur că sunt niște „supermașini de tuns iarba și că ar face o treabă excelentă cu ei”.

Foto: ©Slowaholic.