Sardinia | SLOWAHOLIC®

In vara lui 2008 am plecat cu gasca formata din 6 persoane in Sardinia, unde am petrecut doua saptamani. O saptamana in nord, o saptamana in sud, pentru ca Sardinia e pomul laudat, perla Italiei in ceea ce priveste destinatiile de vara.

Calatoria (Bucuresti-Roma-Olbia) a inceput minunat: sotul meu, dintr-o eroare a agentiei de bilete, in loc sa vina cu noi toti in zborul Roma-Olbia, a fost nevoit sa ia urmatorul avion si sa petreaca 8 ore in aeroportul din Roma. Pentru el nu a fost o pierdere totala de timp. A citit o carte, s-a uns cu toate cremele scumpe din Duty Free si s-a parfumat mai ceva decat chihuaua-ul lui Paris Hilton.

Noi ceilalti 5 am aterizat teferi la Olbia gratie unui miracol divin, dupa un zbor Alitalia de aproximativ 30 de minute in care am fost zgaltaiti, copti ca la rotisor pana am devenit crocanti (cred ca erau vreo 30 de grade in avion), pentru ca stewardesele foarte preocupate de ultimele barfe au uitat sa ne ofere apa, apoi scuturati zdravan in timpul aterizarii. Totul e bine cand se termina cu bine. Numai ca – nefericitii de noi – habar nu aveam ca de abia incepea distractia.

La aeroport ne-am inghesuit obositi si nadusiti la ghiseul de la prima firma de rent-a-car care ne-a iesit in cale. Desi timp de doua saptamani inainte de plecare am tot incercat sa rezervam doua masini, a fost imposibil sa luam legatura cu vreunul dintre operatorii de inchirieri de masini de pe insula. Ne-am gandit ca vom rezolva la fata locului… Doar ca la fata locului era luna august, cand se revarsa puhoaie nesfarsite de turisti, asa ca dupa doua ore de cautari pe la toate ghiseele de rent-a-car am reusit sa gasim o singura masina disponibila: Fiat Panda. Hmmm. O masina in care abia incap 5 oameni. Noi suntem 6, dintre care doi fac aproximativ cat 3 si jumatate. Hmmmmmmmm. Am luat-o, ca venea seara, nu aveam alternativa, iar hotelul nostru se afla la vreo 40 de km de aeroport, intr-un loc pe care speram sa il reperam cu ajutorul GPS-ului luat de acasa, asa ca n-am luat nicio harta de la aeroport.

Soseaua era foarte serpuitoare, cu suisuri si coborasuri abrupte. Dupa zborul agitat, simteam cum stomacul meu incepea sa se revolte incet si sigur, asistat de vezica biliara care era pe cale sa-mi demonstreze cat poate fi de capricioasa.

GPS-ul nu functiona deloc, asa ca nu ne-a ramas decat sa ne ghidam dupa semnele rutiere. Cel mai interesant a fost cand am ajuns la o bifurcatie unde atat spre stanga cat si spre dreapta indicatoarele aratau aceeasi localitate. Am votat sa o luam spre stanga. Dupa o jumatate de ora, am ajuns la bifurcatia de la care am plecat. Hmmmmmmmmmmmmmmm. Am luat-o spre dreapta si intr-un final, cu chiu cu vai am dibuit hotelul. Abia ajunsa in camera, s-a dezlantuit iadul. Mi s-a facut cumplit de rau si evident, trusa cu medicamente se afla la sotul meu care inca nu decolase de la Roma. Cand intr-un final a ajuns si el la hotel dupa ce a platit taximetristului o suma enorma pentru drum, am luat un pumn de medicamente si am inceput sa-mi revin.

A doua zi am inceput sa exploram. Nu va pot descrie cat de comic si totodata chinuitor a fost sa calatorim 6 oameni inghesuiti in masinuta italiana destul de subreda pe drumuri pline de serpentine, cu teama de amenzi usturatoare din partea politiei rutiere. Din fericire, toata vacanta nu am vazut nici picior de politist.

Nordul Sardiniei este superb. Peisajul arid este fermecator, coasta este presarata cu formatiuni stancoase deosebit de interesante, iar apa este de un turquoise intens, foarte limpede si curata. Drumurile serpuiesc paralel cu marea, urcand si coborand. Relieful inalt se invecineaza adesea cu plajele acoperite de nisip fin. Din loc in loc, mici golfulete cu stanci aplatizate permit temerarilor sa faca plaja si baie in conditii mai ‘aspre’, iar temerari sunt multi.

E foarte dificil sa gasesti o anumita plaja sau un anumit golf pentru ca indicatoarele ori lipsesc, ori sunt insuficiente, ori indica o directie gresita, asa ca de multe ori ajungi cu masina in niste tufisuri de unde o iei pe jos printr-o caldura inabusitoare. Fiecare astfel de expeditie este rasplatita pana la urma cu o priveliste minunata: fie o plaja mica, ascunsa, fie un golfulet incantator cu stanci pe care te poti praji la soare sau refugia la umbra, de unde poti plonja linistit in apa albastra, adanca si racoritoare.

O plaja cu nisip, mai animata decat zonele cu stanci

Gurmanzii vor gasi cu siguranta incantatoare aceasta insula. Varietatea gastronomica este interesanta, desi anumite preparate specifice cum ar fi purcelus de lapte servit cu copitute cu tot sau friptura de cal ar putea face pe unii mai sensibili (printre care ma numar si eu) sa strambe din nas. Pentru iubitorii de peste proaspat si scoici, Sardinia este locul ideal. Aceste preparate sunt delicioase peste tot, principala calitate fiind prospetimea. Incantatoare sunt si antipasto, pastele si preparatele din carne de vita sau miel.

Insula aceasta este un loc interesant, cu o atmosfera aparte, diferita de cea din “cizma”. Ai permanent senzatia ca esti undeva in afara timpului, la tara, intr-un loc simplu si modest, dar paradoxal, fitzele sunt peste tot, in special reflectate in preturi. In Sardinia, de la cazare la mancare, de la plimbarea cu masina inchiriata (caci este imposibil sa te bazezi pe alt tip de transport, cu exceptia taxiului, care este mai costisitor) pana la a sorbi un cappuccino pe o terasa oarecare, trebuie sa fii pregatit sa platesti mult mai mult decat face. Totul este FOOAAARTE scump. Pe alocuri aiuritor de scump. E o destinatie unde vin atat oameni obisnuiti, cat si mari bogatasi, sportivi, politicieni si oameni din show business.

Porto Rotondo

Prima discrepanta intre adevar si modul in care este el prezentat si taxat a aparut la hotel. Pe site scria ca “hotelul are o plaja proprie incantatoare, la 50 de metri distanta”. Cand sa mergem la plaja, ia-o de unde nu-i. Am tot scrutat zarea si intr-un final am zarit ceea ce parea sa semene cu o plaja. Drumul pana acolo a durat vreo 25 de minute si a fost urmat de o constatare de loc incantatoare. “Nisipul” era un soi de zgura oribila, plina de namol, in care daca te aventurai riscai sa ai nevoie de o echipa de interventie abila pentru a fi salvat. Evident ca nu era absolut nimeni pe aceasta “plaja”, insula avand nenumarate alte plaje cu adevarat incantatoare de oferit vizitatorilor sai.

A doua surpriza a fost intr-o seara in care am batut o gramada de drum pentru a ajunge la un ristorante aflat pe varful unei coline, care in brosura de prezentare promitea o “priveliste care iti taie rasuflarea in orice moment al zilei”.

Pe langa faptul ca specialitatea casei era friptura de cal, nu mica ne-a fost mirarea sa constatam ca in ciuda cerului perfect senin, privelistea promisa nu se zarea nicaieri. Localul era aparent amplasat in mijlocul pustietatii, lipsa oricaror asezari in imediata vecinatate facand sa fie totul scufundat in bezna totala, asa incat singura priveliste de care am beneficiat a fost protapul la care se perpeleau incet niste purcelusi de lapte, motiv pentru care eu am comandat direct desert.

A treia poveste ne aduce intr-un loc ceva mai animat, in care am nimerit intr-o seara din pura intamplare, dupa ce am cutreierat mai multe restaurante unde nu am gasit locuri libere. Restaurantul despre care va povestesc este destul de mic, discret si elegant decorat, cu chelneri joviali, prompti si foarte politicosi. In seara respectiva, sotul meu si cu mine mancaseram putin mai devreme, asa ca (din fericire pentru buzunarul nostru) am consumat doar apa plata si desert. Ne-am dat seama ca locul nu este tocmai obisnuit din momentul in care la inceput, din partea casei, am primit cate un pahar de sampanie. Prietenii nostri hamesititi de foame au verificat imediat daca au la ei cardurile pentru a sti daca ramanem sau nu in continuare la masa. Am ramas… Pe meniu nu erau trecute preturile tuturor produselor, cum ar fi desertul sau apa plata, din care am baut vreo 10 sticle frumoase branduite cu numele localului si cu design-ul semnat de Pininfarina. Mancarea arata minunat, servirea ireprosabila, compania selecta, seara perfecta. Pana cand a sosit nota de plata: 750 de euro pentru cina a 4 persoane care au mancat cate un fel principal, au share-uit un platou cu mini-deserturi recomandat de ‘chef’, au baut 2 sticle de vin, plus cele 10 sticle de apa plata. Apa, dupa cum am constatat uimiti, costa 10 euro/sticla (care avea mai putin de 1L). Chelnerii, incantati, ne-au comunicat ca ne-au rezervat o masa in clubul localului (lipit de restaurant), pentru petrecerea care deja incepuse. Am refuzat politicos masa rezervata, ingroziti de perspectiva de a mai cheltui vreun ban in acest loc, dar am acceptat sa mergem sa dam o raita pe la club daca tot am platit o asemenea suma pentru cina. Clubul arata modest spre deosebire de restaurant.

Lumea dansa, atmosfera era destul de reusita. Baietii din gasca noastra isi dadeau coate si comentau o anume tipa bruneta foarte atragatoare, in timp ce privirea mea cadea pe un individ grizonat, slabut, imbracat simplu, al carui zambet lumina toata incaperea. Dau sa le spun baietilor (care inca isi dadeau coate si vorbeau despre bruneta frumoasa care statea cu spatele): “ia uitati-va ce seamana tipul ala cu….” si chiar in timp ce vorbeam, mi-am dat seama ca tipul nu semana, tipul ala chiar ERA GEORGE CLOONEY! Toata gasca se zgaia incantata de descoperire. Omul era la 5 metri in fata noastra, dansa, radea, se distra cu prietenii sai, printre care se numara si frumoasa bruneta dupa care se tot uitau baietii nostri, care cand s-a intors cu fata s-a dovedit a fi nimeni alta decat CINDY CRAWFORD! A doua zi tabloidele publicau fotografii cu cele doua staruri care isi petreceau vacanta in Sardinia pe yacht-ul unui magnat italian.

Localul cu pricina se numeste Sottovento si am aflat ulterior ca e renumit, fiind adesea frecventat de staruri de cinema, sportivi si oameni foarte bogati fie ei faimosi sau nu. In final ne-am amuzat si am fost incantati sa vedem doua vedete atat de aproape de noi, concluzionand ca amintirea acelei seri de pomina face ca banii dati sa nu fi fost intru totul irositi.

To be continued…

La clubul "Ritual", amenajat pe o colina acoperita de stanci. Locul e foarte spectaculos, nu exagerat de costisitor, design-ul contopindu-se cu elementele naturale intr-un mod uimitor

Club Ritual. 'Canapele'

Ritual

In da club

Porto Rotondo. Peste tot e plin de barci, barcute, yachturi...

Porto Cervo

Porto Cervo, Sardinia

Sardinia

Zona rezidentiala. Nordul Sardiniei

Vant puternic intr-o dupa-amiaza: atat de puternic, incat daca ridicam prosoapele de plaja deasupra capului, le intindea la orizontala. Ne tineam cu putere de ele sa nu isi ia zborul. 🙂