In timpul unei plimbari romantice dintr-o vara fierbinte petrecuta (partial) la Nisa, intalnim o romanca draguta care locuia acolo de ceva timp. Printre recomandarile pe care ni le face cu ardoare (multe dintre ele deja parcurse de noi), mentiona obsesiv ceva ce parea a fi foarte exotic: vionisu’. Dupa ce ne-am spart creierii incercand sa ne dam seama daca are cumva de-a face cu Dionis si cam pe unde este localizata chestia respectiva, it suddenly hit me (adica mi-a picat de-o data fisa): bietul vionisu’ era de fapt Vieux Nice-“ul”. Adica centrul istoric al Nisei, cu acoperisurile sale rosiatice, stradutele inguste unde cladirile miros a vechi, presarate cu pravalii mititele de un sarm aparte, restaurante cu specific variat, unde se revarsa permanent puhoaie de turisti curiosi printre care se amesteca localnici razleti ce isi vad linistiti de tabieturile lor.
Exceptand elementele de modernitate si vestimentatia trecatorilor, zona probabil ca nu difera cu mult fata de acum doua secole. In prezent, in special vara, este extrem de animata pana noaptea tarziu, incepand dimineata cu marche-urile colorate, continuand la pranz si seara cu restaurantele numeroase si terminand noaptea tarziu cu cluburile si barurile intesate de doritorii de distractie.
Constat pe pielea mea ca multe dintre carciumioare sunt capcane pentru turisti (tourist traps), adica localuri situate in zone de interes, insa cu mancare proasta si preturi piperate, asa ca atentie unde alegeti sa mancati.
Pe langa fotografii, puteti pleca din Vieux Nice cu bijuterii chic, obiecte si dulciuri facute de artizani locali sau importate din tari exotice, mirodenii, vinuri, carne, paste proaspete, jambon sau branzeturi (pe care le puteti detecta de la o posta dupa mirosul puturos raspandit in jurul „fromagerie”-ilor).
Savon de Marseille. Se vinde peste tot in sudul Frantei
Plante parfumate
Luam pranzul la o carciumioara cu mese si banchete subrede din lemn, suspendate pe o podina din placaj construita pentru a compensa diferenta de nivel a stradutei in panta.
Suntem curiosi sa incercam socca, o specialitate locala din faina de naut, care e un fel de mamaliga plata si tare, nerecomandata celor care au probleme cu dantura. In ciuda aspectului de turta uscata calcata de cal cu caruta cu tot, gustam plini de speranta din preparatul al carui nume duce cu gandul la un dans exotic. Din pacate, nu e nimic exotic in senzatia de caramida macinata si bagata la cuptor pe care o simtim pe limba in urma acestei experiente. Lihniti de foame si dezamagiti de alegerea facuta, ne consolam imediat cu mai multe delicatese: fleurs de courgettes (flori de dovlecel) crocante umplute cu carne tocata, sardine proaspete la gratar aduse pe un morman de salata savuroasa, precum si cu pissaladiere: un fel interesant, o combinatie intre placinta si pizza, cu ceapa caramelizata, de o dulceata aparte, cu un gust neasteptat de bun – strongly recommended!
Carciumioara unde am mancat socca impreuna cu prietenul nostru, Laurence
Socca (gusturile variaza, asa ca de ce sa nu incercati?) + vin rose = obligatoriu. Vinul rose rece si parfumat merge de minune alaturi de preparatele mediteraneene usoare si deosebit de gustoase, contribuind din plin la inveselirea consumatorilor, care incep dintr-o data sa vada laaaa vieeee eeen rooooosseeee. Ca tot ne intrebam noi daca vionisu’ are vreo legatura cu Dionis…
Despre locul acesta de poveste s-au scris atatea, incat nu pot in continuare decat sa las imaginile sa vorbeasca de la sine.
Voila, mes chers amis:
Taraba din piata de flori de pe Cour Saleya
Saruri si mirodenii
Biscuiti
La cafea cu pudelul
Paste proaspete
Ah, les bijoux...
In vino "la verite"
Vieux Nice
Toujours ...
SLOWAHOLIC® 