Astăzi am fost în Herăstrău, la jocuri. Piticot, proaspăt întors de la munte, de la bunici, era foarte încântat să-și regăsească unul dintre locurile de joacă preferate, dar mai ales să își facă noi prieteni. După ce s-a dat în leagăn și s-a cățărat pe câteva tobogane, s-a descălțat, apoi s-a instalat la nisip cu jucăriile pe care aproape mereu le cărăm cu noi. Se apropie doi băieței mai mari, se postează fix în dreptul lui, uitându-se la el. El, tot un zâmbet, cu glas cristalin și senin, le spune din tot suflețelul:
– Haideți, vreți să vă jucați cu mine? Ia uitați câte jucării am! Veniți și voi!
– Noi nu ne jucăm cu tine pentru că noi suntem războinici. Din Star Wars! Bfuaaam, bhaaam!
– Dar uite câte jucării am, nu vreți și voi să vă jucați cu ele?
– Nu!
– Păi stați să vă arăt: am o rățușcă, un peștișor, o lopățică, o găletușă, o sită, o mașinuță, o broscuță…
-Noi nu ne jucăm cu tine pentru că tu nu ai adidași sport! Tonul era agresiv, postura fizică, asemenea.
În momentul acela, văzând strălucirea din ochii copilului meu și opacitatea din ceilalți ochi, nu am mai rezistat. Cu blândețe, dar ferm, i-am întrebat de ce stau lângă el dacă nu vor să se joace cu el, moment în care au plecat. Piticot nu s-a supărat. Nu a fost dezamăgit. Pentru că el încă nu înțelege…
Plin de încântare, și-a continuat joaca alături de alți copii.
După câteva minute, a venit fericit să mă anunțe că are un prieten nou și m-a chemat mai aproape să mi-l arate. Băiatul era mai mare și se cățăra mai repede pe treptele toboganului, Piticot încercând din toate puterile să se țină după el.
Când mă apropii, Piticot, străduindu-se să-l prindă din urmă, îmi strigă cu o mare bucurie în ochi și în glas: „Uite, mami, el este noul meu prieten!” Noul lui „prieten”, ajuns mai repede sus pe tobogan, le spune aproape concomitent celorlalți copii cu care se juca: „Dați-vă la o parte, că vreau să cobor. Vine după mine un copil enervant.”
M-am bucurat nespus că aveam ochelarii de soare. Pentru că mi s-au umplut ochii de lacrimi. L-am luat de acolo, atrăgându-l spre lac, unde știu că îi place să se joace. El voia să-l caute pe ‘noul lui prieten’ care deja fugise, ascunzându-se de el…
Am citit despre copiii de cristal, pentru că mi-am dat seama că fiul meu are o sensibilitate aparte, la care nu prea știam cum să mă raportez. Dacă această teorie a copiilor de cristal este adevărată, atunci Piticot este unul dintre ei. Are 80% dintre caracteristici. Adică printre altele, este plin de iubire, de generozitate, de blândețe, de frumusețe și strălucire interioară și exterioară. El nu suportă violența. Nici acum nu se uită la Tom și Jerry pentru că nu îi place că se bat. Simte persoanele care au cea mai mare nevoie de iubire, chiar dacă nu le cunoaște și se duce spre ele, vorbește cu ele… Îmbrățișează deseori copiii, chiar și pe aceia pe care îi vede pentru prima oară, pentru că pur și simplu este fericit să fie alături de ei. Alte ori îi ia de mână ca să-i invite să se joace sau să se plimbe împreună. De cele mai multe ori este respins. Ba chiar lovit sau îmbrâncit. El nu se supără, deși observ de fiecare dată cum zâmbetul îi dispare de pe chip. Extrem de rar se întâmplă să dea peste un copil ca el. Când se întâmplă, este … îngeresc.
Dacă teoria despre copiii de cristal este adevărată, atunci ei au o misiune clară: să aducă iubirea înapoi în lumea asta oribilă în care trăim, să schimbe totul în jurul lor, începând cu familia și continuând cu ceilalți… Cât de frumos… probabil utopic … Sunt optimistă. Îmi doresc din tot sufletul să fie adevărat, deși nu știu de câte generații va fi nevoie pentru ca lucrurile să se schimbe… Dar când văd cum copii sunt în marea lor majoritate deja duri, opaci, insensibili, răspunzând iubirii cu violență fără niciun motiv, nu pentru că-i vina lor, ci pentru că asta văd, așa sunt crescuți… mă întreb cum oare pot copiii de cristal să-și ducă misiunea la capăt? Cât timp va trece până când Piticot își va da seama de realitate? De care nu pot și nu vreau să îl feresc întru totul… Cât timp va putea oare să reziste iubirea lui necondiționată față de semeni?…
SLOWAHOLIC® 