Koh Phi Phi: Sea Gypsies

În câteva zone din Tailanda, printre care și Insula Phi Phi (Ko Phi Phi), există „Sea Gypsies”, adică o comunitate restrânsă, alcătuită din nomazi cu un stil de viață propriu, extrem de modest, care vorbesc propria limbă și care, în ciuda demersurilor autorităților, nu s-au integrat în societate.  Pur și simplu nu au dorit. Existența lor se desfășoară preponderent pe mare sau pe plajă, hrana și-o procură în special din apă, fiind foarte pricepuți la pescuit, pentru care utilizează metode dintre cele mai simple. Copiii lor sunt deprinși de mici să se scufunde și să pescuiască, văzând foarte bine sub apă.

Nu am aflat prea multe despre acești oameni, însă m-au fascinat. Probabil că mulți vestici îi compătimesc pentru cât sunt de săraci în bunuri materiale. Dar ei sunt frumoși, zâmbitori, liberi. Trăiesc în mijlocul naturii. Aleargă desculți prin nisip și ochii lor privesc zilnic peisaje paradisiace. Nu sunt răsfățați cu o existență ușoară, însă par a fi extrem de mulțumiți cu ceea ce au. Privirea lor este senină. Așa cum rarisim îmi este dat să mai văd în jurul meu în ochii occidentalilor „bogați”.

 

Vis, realitate?

Ieri am visat frumos. Se făcea că eram o domniță deghizată în cavaler și călăream pe un cal negru de o frumusețe uimitoare.

Astăzi uitasem deja visul. Dar într-un mod inexplicabil, mi-am amintit brusc de o recomandare muzicală primită de curând, pe care nu apucasem să o cercetez. Așadar am cercetat. Și am găsit.

O voce ireală. Un clip ce redă foarte bine o stare de vis,  puțin apăsătoare. Până când apar caii și totul devine ușor, frumos, perfect. Printre ei se află și calul meu negru din visul de ieri. În toată splendoarea lui.

Misterioase sunt căile viselor… 🙂

––––––––––––––––

I had a beautiful dream yesterday. I was a maiden disguised as a knight and I was riding a breathtakingly beautiful black horse.

Today, that dream was already forgotten. However, for no reason whatsoever and totally out of the blue, I remembered a music recommendation I’d received recently, but hadn’t had time to look up. And I looked it up. And found… a voice which seems unreal. A video which perfectly renders a dream-like mood which is almost heavy and hard to bear, until the horses show up. And then, all of a sudden, everything becomes light, beautiful, perfect. Among them, I saw my black horse from yesterday’s dream. In all of his splendour.

Mysterious are the ways of the dreams…

 

Bruxelles: Pauza de masă / Lunch Break