Merit!

O ador pe Louise Hay. De câte ori am nevoie de energie, inspirație, infuzie de optimism, iau câte o carte de-a ei și ma încarc. La mine funcționează fantastic, de fiecare dată.

Încep să cred din ce în ce mai mult că aproape tot ce ni se întâmplă ține de noi, de gândurile noastre, de energia pe care o emanăm în univers. Avem multe convingeri negative, care ne limitează și care sunt adânc înrădăcinate, dar ele se pot schimba. Putem alege să renunțăm pur și simplu la ele. Cred că avem un potențial enorm, de care nu suntem conștienți și că dacă vrem, putem să ne transformăm ușor-ușor viețile într-o bucurie imensă.

Astăzi este o zi minunată, iar eu mă simt extraordinar din toate punctele de vedere. Aceasta este alegerea mea. 🙂

„TRATAMENTUL PENTRU PREȚUIREA DE SINE (CE MERIT ȘI CE NU MERIT DE LA VIAȚĂ):

Merit să mă bucur de tot ce poate fi mai bun. Nu doar de anumite lucruri bune, ci de tot ce poate fi mai bun. Renunț acum la orice gând negativ care mă limitează. Mă eliberez de toate limitările moștenite de la părinții mei, îmi iubesc părinții, dar doresc să merg mai departe. Nu mai accept opiniile lor negative și convingerile lor limitatoare. Nu sunt limitat de temerile și de prejudecățile societății în care trăiesc. Nu mă mai identific cu niciun fel de limitare.

Mă bucur de o libertate perfectă în mintea mea. Pătrund acum într-un nou spațiu al conștiinței, în care perspectiva mea asupra ființei și vieții mele este diferită. Îmi propun să îmi creez gânduri noi legate de sine și de viața mea. Noul meu mod de a gândi se transformă în experiențe de viață noi.

Știu și afirm că sunt una cu Puterea universală care generează prosperitate. De aceea, prosper pe diferite planuri. Am în față un număr nelimitat de posibilități. Merit să mă bucur de o viață mai bună, de o abundență de iubire, de o sănătate perfectă. Merit să trăiesc confortabil și să prosper. Merit să mă bucur de fericire, de libertatea de a fi tot ce pot fi. Merit chiar mai mult. Merit să mă bucur de tot ce poate fi mai bun în viață.

Universul de-abia așteaptă să îmi manifeste noile convingeri, iar eu accept cu bucurie, cu recunoștință și cu plăcere această viață a abundenței, căci o merit. O accept și știu că această viziune este adevărată.” (Louise Hay. „Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața„)

Un colț de paradis.  Quinta da Regaleira, Sintra, Portugalia.  Photo: ©SLOWAHOLIC

Un colț de paradis.
Quinta da Regaleira, Sintra, Portugalia.
Photo: ©SLOWAHOLIC

Oare este posibil?

Azi am stat de vorbă cu niște oameni care au trecut recent prin experiențe de viața dramatice, care fac așa zisele mele probleme de zi cu zi să pară nimicuri.

Vă povesteam aici despre „Conștiența” lui Anthony deMello.

Plină de gânduri, ale lor și ale mele, am reluat cartea și am deschis-o la un pasaj pe care îl voi cita în continuare. Nu știu dacă ce spune deMello în rândurile ce vor urma este ‘de atins’. Sunt de acord cu el în cea mai mare parte, dar oare muritorii de rând pot ajunge cu adevărat la acel nivel? Realist vorbind, trăind viața noastră cea de toate zilele, în ritmul ei caracteristic, în societatea care este așa cum este?… Oare este posibil?

„Inima îndrăgostită rămâne blândă și sensibilă. Dar, când ești pornit să obții un lucru anume, devii feroce, aspru și insensibil. Cum poți să-i iubești pe oameni când ai nevoie de oameni? Nu poți decât să-i folosești. Dacă am nevoie de tine ca să mă faci fericit, trebuie să te folosesc, trebuie să te manipulez, trebuie să găsesc căi și metode ca să te câștig pentru mine. Nu te pot lăsa liber. Pot iubi oamenii numai când mi-am golit viața de oameni. Când nu mai exist pentru nevoia de oameni, atunci mă găsesc în plin deșert. La început te simți îngrozitor, te simți singur, dar, dacă poți suporta un timp această stare, vei descoperi, dintr-o dată, că nu este deloc singurătate. Este solitudine, este izolare, iar deșertul începe să înflorească. Atunci vei afla, în sfârșit ce este iubirea, ce este Dumnezeu, ce este realitatea. Dar, la început, renunțarea la drog poate fi dificilă, cu excepția cazului în care ești înzestrat cu o înțelegere pătrunzătoare, sau ai suferit deja destul. Este lucru mare să fi avut parte de suferință. Numai atunci te saturi de ea. Te poți folosi de suferință pentru a curma suferința. Cei mai mulți oameni continuă să sufere. Așa se explică conflictul în care mă găsesc, uneori, în rolul meu de îndrumător spiritual și cel de terapeut. Un terapeut spune: „Hai să ușurăm suferința”. Îndrumătorul spune: „Lasă-l să sufere. Se va sătura de acest tip de relații cu oamenii și în final va decide să evadeze din această închisoare a dependenței emoționale față de alții”. Să prescriu un calmant – sau să înlătur cancerul? Nu e ușor să iei o decizie.

Spiritualitatea înseamnă conștiență, conștiență, conștiență, conștiență și iar conștiență.

Nu mă voi urî pentru nimic din ce am făcut. Asta ar însemna vinovăție. Nu mă voi simți rău și nu mă voi flagela pentru nimic din ce am făcut – nici bine, nici rău. Sunt pregătit să analizez lucrurile, să le contemplu și să spun: „Ei bine, dacă am făcut rău, a fost pentru că nu eram în stare de conștiență.” Nimeni nu face rău când e în stare de conștiență. De aceea se spune că Iisus nu a putut face nimic rău. Pot înțelege acest lucru pentru că o persoană iluminată nu poate face rău. Persoana iluminată este liberă. Iisus a fost liber și pentru că a fost liber, El nu a putut face vreun rău. Dar în clipa în care poți face rău, nu mai ești liber.” (Anthony deMello, „Conștiența„)

Foto: ©SLOWAHOLIC Măneciu, România, iulie 2012

Foto: ©SLOWAHOLIC
Măneciu, România, iulie 2012

 

Dreaming…

Visez mult în ultima vreme. Uneori chiar cu ochii deschiși. Astăzi visez la răsfăț. O zi întreagă la spa… ceai de ghimbir, baie cu petale de flori, uleiuri divine, masssaaaaaaaaaaaaaj în aer liber, cu ciripit de păsări și susur de apă…. Mmmmmm. Ce vis desăvârșit… 🙂

I’ve been dreaming a lot lately. It’s often been daydreaming. Today, I’m dreaming about being spoiled. An entire day at the spa… ginger tea, flower bath, divine oils, open-air massage, birds chirping, water flowing…. Mmmmmmmm… what a perfect dream! 🙂